Constantin Ţuţu, desemnat cel mai bun luptător de K-1 din Moldova
Constantin Ţuţu a fost desemnat cel mai bun luptător de K-1 din Moldova pentru al doilea an consecutiv. În cadrul Galei Laureaţilor au fost şi câteva distincţii surpriză, iar una dintre ele a fost cucerită de un sportiv român. Evenimentul a avut loc într-un club de noapte din Chişinău, iar invitaţii au venit îmbrăcaţi la patru ace.
Gala Laureaţilor a adunat toată crema din lumea artelor marţiale din
Moldova. Sportivii au venit alături de prietene sau soţii.
În cadrul galei au fost desemnaţi cei mai buni sportivi din 2014. Constantin Ţuţu, care în acest an şi-a apărat centura de campion la categoria de 85 de kg a fost ales cel mai bun luptător al anului.
"Am numai 27 de ani, din anii care i-am avut cu certitudine, anul acesta a fost un an plin de evenimente. Foarte multă experienţă am acumulat în activitatea sportivă şi în activitatea politică. A fost un an superb de bun", a spus Ţuţu.
Ştefan Cârlig a fost desemnat sportivul cu cea mai bună tehnică, asta chiar dacă la sfârşitul săptămânii trecute a fost făcut knock-out de
Vladimir Tok în finala piramidei.
"Neavând în vedere data de 20, a fost un an foarte bun. Cu regret nu l-am încheiat cum am dorit, dar astea sunt luptele. Cei care nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă sau critică le recomand să se antreneze şi să-şi încerce puterile în ring", a menţionat Cârlig.
Maxim Bolotov a primit distincţia de cel mai carismatic sportiv al anului pentru intrările sale în ring, în timp ce Dorel Cristian a fost premiat cu titlul de "Caracter de Fier".
Surpriza Galei a fost românul Daniel Alexandru, care a fost ales drept "Descoperirea Anului": "Sincer să fiu nu mă aşteptam la un asemnea premiu. Să să semnez cu Asociaţia FEA nu mă aşteptam. A fost o surpriză pentru mine".
Preşedintele Asociaţiei FEA, Dorin Damir, susţine că anul 2014 a fost unul de succes pentru K-1 din Moldova: "În proiectul KOK, în partea profesionistă avem aşteptări foarte mari şi pe anul viitor, dar anul acesta am făcut la maximum proiectele noastre. Anume proiectele noastre din Chişinău, mă refer la proiectele din 19 septembrie şi 20 decembrie, au fost considerate anul acesta cele mai bune din lume".
Asociaţia FEA va da startul unui nou proiect în 2015. În cadrul primei gale Fighting Eagles, Moldova se va duela cu România.
În cadrul Galei Laureaţilor au mai fost premiaţi şi luptătorii de K-1
amator, iar cel mai bun dintre ei a fost desemnat Dumitru Sîrbu. Premiile pentru sportvii nominalizaţi au fost oferite de fundaţia Edelweiss.