Constituția Republicii Moldova, la 21 de ani. Cum a fost marcată ziua Legii Supreme (VIDEO)
Constituția Republicii Moldova a împlinit astăzi 21 de ani. Ziua Legii Supreme a fost marcată printr-un flashmob organizat în fața Parlamentului de către membrii unei organizaţii neguvernamentale.
Tinerii au cerut modificarea articolului 13 din Constituţie referitor la limba de stat.
"Noi pledăm pentru faptul ca limba română să se regăsească și în Constituție, pentru că falsurile și neadevărurile istorice nu își au locul în documentul principal al statului RM", a spus liderul platformei civice "Onoare, Demnitate și Patrie", Vlad Bileţchi.
"Reprezentăm voința tuturor cetățenilor RM care simt românește, care simt că vorbesc limba română, care sunt cu trup și suflet pentru neamul românesc", a declarat vicepreședintele platformei civice, Corina Bezer.
Cei mai mulţi dintre trecători nu cunosc însă ziua în care a fost adoptată Legea Supremă.
Constituția Republicii Moldova a fost adoptată în data de 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare în data de 27 august a aceluiași an. Legea Supremă are 143 de articole.