Construcţia fabricii de prelucrare a deşeurilor solide din Capitală întârzie
Investiţia de aproape două sute de milioane de euro, care prevede construcţia fabricii de prelucrare a deşeurilor solide din Capitală stârneşte noi semne de întrebare. Potrivit autorităţilor Capitalei, firma italiană "Engineering Consulting", care a câştigat licitaţia, nu-şi onorează toate obligaţiunile şi nu se încadrează în graficul stabilit de Primărie.
Astfel, conform planului, autorizaţia de construcţie trebuia obţinută deja, iar lucrările de construcţie a fundaţiei trebuiau începute. Mai mult, nu a fost prezentat nici devizul de cheltuieli. Autorităţile spun că dacă până în luna decembrie nu vor fi rezolvate aceste probleme, Primăria va fi nevoită să rezilieze contractul şi să anunţe data unei noi licitaţii. În 2006, majoritatea comunistă de atunci din consiliul municipal Chişinău şi primarul interimar Vasile Ursu au încheiat un contract cu firma italiană "Engineering Consulting" SRL. Ulterior, în iunie 2009, primarul interimar Nistor Grozavu a semnat un contract adiţional, care schimba conţinutul unor prevederi şi interzicea prelucrarea, la viitoarea fabrică din Chişinău, a deşeurilor solide aduse din străinătate.