CONSTRUCŢIE CU SCANDAL în sectorul Râșcani al Capitalei. Locatarii unui bloc, REVOLTAŢI şi CER AJUTOR
Locatarii unui bloc din sectorul Râșcani al Capitalei sunt nemulțumiți de faptul că lângă casa lor va mai apare o construcție cu 9 etaje care va fi prea aproape de casa lor.
Aceştia sunt indignaţi şi din cauza faptului că reprezentanţii firmei responsabile de construcţie au tăiat peste o sută de copaci din fața blocului în care locuiesc:
"Ne-am trezit de la gălăgie. Acești kilometri de gard au fost construiți într-o oră, iar în următoarea au tăiat 107 copaci".
"Noi locatarii suntem idignați, protestăm și cerem ajutorul tuturor instanțelor și structurilor abilitate".
Oamenii au decis să le ceară ajutor consilierilor municipali printr-o adresare pe facebook.
Primarul interimar a mers în inspecţie pe şantier. Actele care i-au fost prezentate i-au trezit nedumerire, aşa că edilul a dispus sistarea lucrărilor.
"Din punct de vedere legal, astăzi toate documentele care au fost prezentate nu am depistat nimic ilegal în eliberarea autorizației de construcție. Fiind vorba de defrișarea copacilor, distanța mică dintre blocuri, problema cu arenda pământului. Mi-au ridicat mai multe semne de întrebare pe care vreau să le clarific și până nu le clarificăm, construcția nu va avea loc", a menţionat Ruslan Codreanu, primar general interimar al Capitalei.
Reprezentanții companiei de construcții declară că au toate actele în regulă iar acuzațiile locatarilor sunt nejustificate.
"Autorizația de construcție a fost eliberată conform legislației naționale în vigoare. Am auzit din vorbe precum că există careva dispoziție, n-am făcut încă cunoștință cuea nici până în prezent. O considerăm ilegală. Sigur că va fi contestată în judecată și atunci judecata se va expune o dată și pentru totdeauna", a precizat Vasilii Ceban, director al companiei de construcții.
Problema construcției în cauză urmează a fi discutată joi la ședința Consiliului Municipal Chişinău.
Social
- Scandalul din Grădiniţa 185. Părinţii copiilor agresaţi vor să acţioneze dădaca violentă în judecată
- Subsolul unui bloc din Ciocana, plin cu reziduuri din canalizare. Clădirea nu poate fi conectată la căldură
- TRĂIESC CU FRICA ÎN SÂN. Calvarul prin care trec mai mulţi locuitori a unui bloc din sectorul Botanica al Capitalei