Consulatul Rusiei din Seattle, motiv de dispută între Washington şi Moscova. De ce este deranjat Kremlinul
Consulatul Rusiei din Seattle a devenit un nou motiv de dispută între Washington şi Moscova. Kremlinul este deranjat că autorităţile americane au intrat în clădire fără permisiune. Statele Unite ale Americii au fost avertizate să se aştepte la acţiuni similare.
Consulatul Rusiei din Seattle şi-a sistat activitatea în data de 2 aprilie. Chiar şi aşa, Moscova susţine că instituţia a rămas în proprietatea sa şi că nimeni nu are dreptul să intre fără voie. În data de 26 martie, președintele american, Donald Trump, a ordonat expulzarea a 60 de diplomați ruși şi închiderea consulatului din Seattle.
Decizia a fost luată în semn de solidaritate cu Marea Britanie, după ce fostul spion rus Serghei Skripal a fost otrăvit în Salisbury. După puţin timp, Moscova a răspuns cu aceeaşi monedă.