Consulatul SUA din Milano a fost evacuat din cauza unei alerte cu bombă
Consulatul SUA din Milano a fost evacuat din cauza unei alerte cu bombă. În urma controalelor efectuate de genişti, nu a fost găsit niciun obiect explozibil în clădire. Ambasadele şi consulatele americane sunt în alertă după ce SUA au emis o avertizare de călătorie din cauza unei ameninţări cu atacuri teroriste din partea grupării Al-Qaeda.
Alertă cu bombă a fost emisă după ce reprezentanţa diplomatică din Milano a primit o scrisoare în care era menţionată prezenţa unui obiect explozibil în instituţie. Circulaţia pe cea mai apropiată linie de metrou a fost întreruptă, străzile învecinate au fost închise traficului, iar poliţia şi geniştii au cercetat întreaga clădire. Mai târziu s-a constatat că alerta era un falsă.
Între timp, Departamentul de Stat a anunţat evacuarea imediată a cetăţenilor americani şi personalului diplomatic din Yemen. Şi Marea Britanie şi-a evacuat reprezentanţa diplomatică din această ţară şi a emis o alertă de călătorie. Între timp, CNN scrie, citând surse oficiale, că patru militanţi Al-Qaeda din Yemen au fost ucişi astăzi în urma unui atac al dronelor americane.
Măsurile de securitate au fost luate după inteceptarea unor mesaje dintre Ayman al-Zawahiri, succesorul lui Osama bin Laden la conducerea Al-Qaeda, şi Nasir al-Wahishi, şeful organizaţiei în Peninsula Arabică, despre care se presupune că se află în Yemen.
Este extrem de rar ca liderii de top ai reţelei teroriste să discute direct despre acţiunile planificate. Totuşi, în mesajele lor, cei doi nu au dezvăluit locul şi nici ţinta atacului.
"Luăm în serios ameninţarea şi am acţionat anume din această cauză. Nu sunt în poziţia de a vorbi despre informaţii specifice, dar credem că această ameninţare este importantă", a declarat Jay Carney purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Atacul ar fi trebuit să aibă loc în weekendul trecut. Experţii spun că administraţia Obama ar fi putut perturba planurile teroriştilor, dar asta nu înseamnă că Al-Qaeda a renunţat la ele. Statele Unite au decis, săptămâna aceasta, să ţină închise 19 ambasade şi consulate.