Consultările privind rezolvarea conflictului transnistrean vor continua în aprilie
În perioada 14-15 februarie, la Viena a avut loc prima rundă de negocieri în formatul 5+2 din acest an, privind reglementarea conflictului transnistrean. Delegaţia moldovenească a fost condusă de către viceprim-ministrul Eugen Carpov.
Autorităţile de la Chişinău sperau ca, după aceste consultări, să fie reluate negocierilor oficiale, întrerupte în 2006, dar se pare că acest lucru nu se va întâmpla. Asta, deoarece pentru luna aprilie a acestui an a fost programată o nouă rundă de consultări în acelaşi format.
"Toţi actorii implicaţi înţeleg reluarea dialogului politic. Rămâne ca autorităţile din regiunea transnistreană să accepte acest lucru şi sper că, cu eforturi comune, vom avea un rezultat pozitiv, dar în cadrul reuniunilor următoare", a menţionat Eugen Carpov.
Oazu Nantoi, analist politic, este de părere că reluarea negocierilor în formatul 5+2 nu e o soluţie de rezolvare a problemei.
"Trebuie interprinse acţiuni concrete, dure, pentru cei care încearcă să vorbească din numele populaţiei din stânga Nistrului. Diplomaţia rusă susţine că soluţia ar fi negocierile cu ambele părţi, atât cu Republica Molova, cât şi cu Transnistria", a mai declarat acesta în cadrul emisiunii "Moldova în direct" de la postul naţional de televiziune.
Totodată, Nantoi şi-a exprimat regretul vizavi de pasivitatea populaţiei de pe malul drept al Nistrului privind rezolvarea acestui conflict.
Negocierile în formatul 5+2 au fost suspendate în martie 2006, după ce Tiraspolul a refuzat să mai participe la tratative, ca urmare a introducerii de către Chişinău şi Kiev a noilor reguli de export a mărfurilor din regiunea transnistreană.
Redactare PUBLIKA.MD (S.M.)