Consumatorii ar putea să-şi aleagă singuri furnizorul de energie electrică și să negocieze tariful
Embed:
Consumatorii casnici ar putea să obțină dreptul de a-şi alege singuri furnizorii de energie electrică. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat, astăzi de deputaţi, în primă lectură.
Documentul va permite liberalizarea pieţei energetice, astfel încât în țara noastră să vină mai mulţi furnizori de curent electric.
Proiectul de lege mai prevede că toţi consumatori vor putea să negocieze singuri tarifele, care ar putea fi mai mici.
Proiectul extinde şi competenţele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, astfel încât instituţia să poată sancţiona financiar furnizorii în cazul unor nereguli. Proiectul de lege face parte din Pachetul Energetic III, care are scopul de a ajusta legislaţia naţională la cea europeană.