Contestă propriul vot. LIVE Text despre modul în care a fost votat Gurin în funcţia de procuror general
(UPDATE 22:53) Deputatul PL Valeriu Munteanu: Noi suntem gata să discutăm despre o nouă guvernare. Filat şi Voronin s-au înţeles pentru alegeri anticipate.
(UPDATE 22:52) Deputatul PD Andrian Candu: Noi nu ne dorim alegerile anticipate, suntem gata de negocieri. Mingea acum este la PLDM şi urmează ei să ia decizia.
(UPDATE 22:51) Deputatul neafiliat Mihai Godea: La nebunia care am văzut-o, cred că ei sunt capabili să meargă şi la alegeri anticipate.
(UPDATE 22:45) Deputatul PD Andrian Candu: Mingea acum este în curtea PLDM, dar ei joacă cu PCRM. Preşedintele acum nu face nimic, PLDM joacă mingea cu altcineva, cu PCRM.
(UPDATE 22:44) Deputatul PL Valeriu Munteanu: Din momentul în care a fost publicată în Monitorul Oficial legea cu privire la numirea procurorului general, nu putem vorbi despre anularea acestei legi.
(UPDATE 22:39) Deputatul neafiliat Mihai Godea: Am auzit astăzi că domnul Zagorodnîi a spus că nu eram pe loc. Nu eram la locul meu, dar care este problema? Deputaţii nu se mişcă de pe locul lor?
(UPDATE 22:31) Deputatul PL Valeriu Munteanu: A trecut ca prin minune votarea acestui sistem mixt. Este evident că PLDM şi PCRM s-au înţeles şi ei o să abroge acest proiect. Dacă PLDM va coborâ atât de jos şi vor abroga legea privind circulaţia paşapoartele sovietice, o să fie urât de tot acest lucru.
(UPDATE 22:25) Deputatul PD Andrian Candu: Sistemul mixt a fost un compromis. De exemplu, a fost propunerea PLDM de a scoate din circulaţie paşapoartele sovietice. Ceea ce am văzut astăzi nu este altceva decât o înţelegere dintre PLDM şi PCRM pentru a anula unele legi şi a promova altele, care sunt pe agenda comuniştilor.
(UPDATE 22:21) Comentatorul politic Alexandru Cuzneţov: Avem o incertitudine referitoare la vicepreşedinţi. De fapt, este momentul oportun să intre în funcţie cel mai bătrân deputat din Parlament. Poate că de asta ca să nu-i permită lui Voronin să vină la tribună, au mers mult mai departe. Ceea ce a emis Parlamentul referitor la numirea doamnei Palihovici este neconstituţional.
(UPDATE 22:12) Deputatul PD Andrian Candu: Cele două partide urmau să semneze, iar cei 7 reformatori vroiau să subscrie acest acord.
(UPDATE 22:10) Deputatul PL Valeriu Munteanu: Această lege parţial este neconstituţională, deoarece nu sunt şanse egale pentru toţi cetăţenii. Noi ne asumăm dreptul să contestăm această lege la CC, dacă PLDM şi PCRM nu o vor abroga. Noi nu am participat la votarea acestei legi. Ei mai degrabă suferă de sindromul mirelui refuzat. Este ridicol acest lucru. Într-o săptămână să faci într-un fel, apoi să faceţi cu totul altfel. Ce exemplu le dăm cetăţeanului? Cred că pe viitor cetăţeanul va taxa aceste partide. Considerăm că tot ce va adopta Parlamentul în continuare va fi neconstituţional. Considerăm că joi şi vineri nu trebuie să aibă loc şedinţe de Parlament. Avem sentimentul că CC ne va da dreptate. Dacă preşedintele este antrenat în această horă politică, atunci va trebui să avem o discuţie publică.
(UPDATE 22:06) Deputatul neafiliat Mihai Godea: Ce, este prima dată când PLDM renunţă la unele acţiuni? Încerc să înţeleg logica. Nu înţeleg de ce sistemul electoral mixt a fost o înţelegere dintre PD şi PLDM. Îmi aparţine ideea respectivă, ca şi ideea referendumul din 2008. Atunci, în 2008, nu exista o altă modalitate de a ajunge la cetăţean decât să mergi acasă la oameni. Aşa PLDM s-a făcut văzut. Nu înţeleg de ce PD trebuie să pună condiţii PLDM. Sunt unele lucruri şi argumente care le consider puerile.
(UPDATE 21:56) Deputatul PD Andrian Candu: Unii ar spune că am făcut-o în grabă, însă nu cred că este aşa. Noi, până în ziua de luni, am avut discuţii şi am fost pe punct de a semna un acord de formarea unei coaliţie. Marţi urmau să fie semnate actele de formare ale coaliţiei, aici trebuia să semneze PLDM, PD şi reformatorii din PL.
(UPDATE 21:51) Comentatorul politic Alexandru Cuzneţov: O logică nu există în ceea ce fac partidele de la guvernare. Nu există o logică care să demonstreze continuitatea acţiunilor care vor aduce un beneficiu pentru cetăţeni. Nu se va termina totul ce este pus în gând până când nu se vor împuşca toate cartuşele.
(UPDATE 21:44) Deputatul PD Andrian Candu: PD a propus o iniţiativă de a modifica sistemul electoral. În discuţiile de atunci s-a ajuns la concluzia că schimbarea sistemului este prematură. Am ajuns la compromisul cu PLDM că nu ar fi rău să trecem la sistem mixt. Sistemul mixt era o prevedere din sistemul lor, de aceea nici nu a trebuit să-i convingem foarte mult pe PLDM.
(UPDATE 21:39) Deputatul PL Valeriu Munteanu: Cele mai interesante lucruri urmează să se întâmple joi. Avem suficienţi care ar putea avea rolul Iudei. Sunt suficienţi pretendenţi care ar putea avea acest rol, numai ca să rămână în istorie prin ceva. Cu adevărat, ceea ce am văzut până la decizia CC, acele legi scrise pe genunchi, era absolut clar că aceste lucruri se făceau pentru o anumită conjunctură.
(UPDATE 21:35) Deputatul PD Andrian Candu: Poate se prefigurează o nouă alianţă, din declaraţiile PLDM şi PCRM. Am ajuns la momentele neplăcute care se întâmplă în politica din Republica Moldova.
(UPDATE 21:33) Deputatul neafiliat Mihai Godea: Acum mai bine de o săptămână am văzut că s-au votat o serie de legi, iar peste o săptămână am văzut că lucrurile merg invers. Ceea ce displace este că oamenii votează într-o veselie. Este în continuare o lecţie care o dau politicienii cetăţenilor Republicii Moldova. Oamenii ştiu un lucru, tot ceea ce se întâmplă acum nu vine să îmbunătăţească viaţa oamenilor.
Săptămâna Mare a dat startul şi patimilor din politica moldovenească. Liberal-democraţii au ajuns, subit, la concluzia că au făcut o greşeală atunci când au votat, alături de democraţi, pentru modificarea sistemului electoral, deşi votul mixt a fost unul dintre priorităţile cu care s-au lansat în politca mare, în 2008.
Nici procurorul general nu se mai bucură de susţinerea liberal-democraţilor, iar unii dintre ei şi-au amintit că nu l-au votat în Parlament.
Ce i-a făcut să se răzgândească? Grija faţă de cetăţean? O promisiune încălcată de parteneri? Prin ce prismă trebuiesc privite contestările, cea a negocierilor pentru formarea noii majorităţi parlamentare şi învestirea noului Guvern?
Invitaţii din această seară sunt deputatul PD Andrian Candu, deputatul PL Valeriu Munteanu, deputatul neafiliat Mihai Godea şi comentatorul politic Alexandru Cuzneţov.