"Contestarea legalităţii scrutinului prezidenţial din 16 decembrie, la Curtea Constituţională, a fost un circ bine gândit"
Intenţia deputatului neafilait Mihai Godea de a contesta la Curtea Constituţională (CC), legalitatea scrutinului prezidenţial din 16 decembrie, a fost discutată de invitaţii emisiunii Fabrika. Astfel, aceştia au menţionat că faptul de a se ajunge ca cineva să se adreseze magistraţilor de la Curte a fost un scenariu bine gândit.
" Faptul că cineva a îndoit buletinul de vot, este un afront public. În cazul, în care se prezintă buletinele, e clar că se încalcă procedura alegerilor. Acesta a fost un scenariu regizat, un circ bine gândit. Un anumit deputat ştia din start cum se va produce acest lucru. A îndoit din start buletinul, ca apoi să se adreseze la Curtea Constituţională. În acest mod, repetăm la infinit procedura de alegere a şefului statului", a declarat analistul politic Bogdan Ţîrdea.
Şeful biroului ITAR-TASS Moldova, Valeri Demideţchi, spune că s-a procedat, aşa, pentru că unele partide sunt cointeresate să tergiverseze acest proces: " Unii vor alegeri mai curând, alţii deloc, alţii în toamnă când Guvernul va avea bani, iar unii nu vor să cedeze puterea altora. Orice decizie a Curţii Constituţionale privind această contestare a dlui Godea nu va fi în beneficiul poporului moldovenesc".
Analistul politic Igor Boţan este de părere că deputatul Mihai Godea a procedat corect, fiind unicul care a respectat Constituţia Republicii Moldova.
"Mihai Godea a înţeles că e o situaţie bună să se comporte ca un deputat, care respectă Constituţia. A procedat absolut corect. În situaţia creeată, CC va spune că Parlamentul trebuie dizolvat. Ca urmare, preşedintele interimar trebuie să se adreseze la Curtea Constituţională, iar preşesdintele interimar va spune ca nu vrea. În final, PCRM va acuza de uzurpare a puterii în stat", a punctat Boţan.
Amintim că deputatul neafiliat Mihai Godea a contestat la Curtea Constituţională legalitatea scrutinului prezidenţial. Potrivit politicianului, la alegerile din 16 decembrie nu a fost respectat dreptul parlamentarilor la votul secret.