Contrabandă cu ALCOOL la Orhei. Penalizarea va fi pe măsură (VIDEO)
Ofiţerii Inspectoratului Național de Investigații, au înregistrat, zilele trecute, un caz de transportare ilicită a mărfurilor.
Astfel, la întrarea în satul Cenușa, raionul Florești, poliţiștii au oprit un automobil, iar în urma controlului au descoperit că şoferul, de 35 de ani, locuitor al orașului Orhei, transporta în automobil sticle cu alcool.
Au fost depistate 350 de sticle de alcool, fără acte de proveniență, care au fost confiscate. Marfa a fost procurată din municipiul Chișinău și urma să fie comercializată pe teritoriul raionului Florești. Conform estimărilor preliminare, suma mărfii se ridică la peste 35 mii de lei.
Poliția cercetează cazul pentru a trage la răspundere transportatorul alcoolului. O astfel de contravenţie se sancţionează cu amendă de pînă la 10 mii de lei.