Contrabandă cu droguri. Schema prin care narcoticele erau aduse în Moldova. Trei persoane, reţinute (VIDEO)
Trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 și respectiv 35 de ani, domiciliați temporar în Chișinău și suburbiile municipiului, membri ai unui grup infracțional au fost reținuți fiind suspectați de comercializarea drogurilor. Aceștia au fost arestați pentru 30 de zile.
Potrivit Poliţiei, grupul infracţional a organizat diferite scheme ce le-ar permite introducerea în Republica Moldova a substanţelor narcotice de tip ecstazy, amfetamină, heroină, precum și stupefiante. Drogurile erau comercializate pe teritoriul ţării, iar unele fiind tranzitate cu destinaţia finală Federaţia Rusă.
Astfel, a fost creată o schemă de introducere prin cale de contrabandă cu ulterioara comercializare pe teritoriu țării a substanțelor psihotrope (pastile subutex). Țara de origine era Franța, iar în Republica Moldova drogurile ajungeau prin intermediul coletelor transmise cu microbuzul de rută, acestea fiind camuflate în cutii cu produse alimentare. Ulterior, drogurile erau distribuite consumatorilor finali, iar fiecare membru al grupului criminal avea o cotă parte din mijloacele financiare obținute din comercializarea acestora, în corespundere cu statutul fiecăruia (autor, organizator sau complice).
Ca urmare, la 6 august, au fost efectuate un șir de acțiuni în municipiul Chișinău și postul Vamal Leușeni, locul pe unde se introduceau coletele cu microbuzul de rută Franța – Chișinău. În postul vamal Leușeni a fost depistat microbuzul care transporta coletul cu drogurile camuflate fiind însoțit până în locul unde se repartizau coletele. În momentul primirii coletului de către organizator, acesta a fost reținut de colaboratorii BPDS "Fulger".
În colet au fost depistate 78 de blistere a cîte 7 pastile cu inscripția SUBUTEX fiind camuflate în cutii de cafea, total 545 de pastile psihotrope. Este de menționat că o pastilă de acest gen este suficientă pentru a satisface necesitatea de consum a 5 – 10 persoane consumatoare de droguri.
În Republica Moldova acestea erau vândute cu 600 – 800 lei pentru o pastilă. În urma comercializării acestora se presupune că membrii grupării ar fi încasat o sumă de 430.000 lei. În Franța o pastilă a fost procurată cu 2,5 euro (aproximativ 55 lei).
Ulterior, au fost reținuți încă doi membri ai grupării cu rolul de distribuire a drogurilor consumatorilor, fiind depistate două pastile psihotrope cu denumirea "Aprozalam", telefoane mobile și alte mijloace de comunicare, precum și acte de identitate cu semne de falsificare emise de autoritățile Române.
Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.