Un lot comercial de produse farmaceutice, nedeclarate organului vamal, a fost depistat într-un automobil ce se deplasa din România spre Republica Moldova. Cazul a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei Leușeni.
Polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au supus controlului amănunțit mașina, model Toyota, condusă de un moldovean de 23 de ani. În vehicul au fost depistate antibiotice, nedeclarate organului vamal.
Conducătorul auto a declarat că cineva l-a rugat să le treacă peste frontieră.
Medicamentele au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.