Contrabandă cu narghilea de aproape jumătate de milion de lei, transportată într-un autocar al cursei Chișinău-București. Un şofer şi-a aflat sentinţa
Foto: procuratura.md
canal tv
Un şofer a fost condamnat la patru ani și opt luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia, pentru tentativă de contrabandă cu tutun de narghilea, de aproape 0,5 tone, transportat într-un autocar al cursei Chișinău-București.
Potrivit PCCOCS, cazul a avut loc în septembrie 2022, iar de curând Judecătoria Hâncești a pronunțat sentința de condamnare. Atunci, după miezul nopţii, la postul vamal Leușeni, deși șoferul autocarului a negat că ar avea marfă de declarat inspectorilor Serviciului Vamal, aceştia i-au găsit aproape cinci sute de pachete de tutun de narghilea, câte un kilogram fiecare. Potrivit estimărilor, marfa valorează aproape jumătate de milion de lei.
Tutunul de narghilea nedeclarat nu a fost găsit în spațiul autocarului destinat bagajelor, ci în alte spații de depozitare ale autocarului:
Astfel, întreaga cantitate de tutun de narghilea a fost supusă confiscării, la solicitarea procurorilor PCCOCS. De asemenea, urmează să fie confiscat și autocarul folosit la tentativa de contrabandă, iar șoferul a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare, cu suspendarea executării acesteia, în cazul în care timp de patru ani va respecta condițiile legale.