Contrabandă cu ţigări în valoare de 9000 de lei la frontiera moldo-română
Contrabandă cu ţigări la frontiera moldo- romînă, în valoare de 8965 de lei, a fost depistată de către colaboratorii Serviciului Vamal, în comun cu colaboratorii Serviciului Grăniceri.
Potrivit oamenilor legii, numai în ultimile 72 de ore au fost contracarate patru tentative de scoatere ilicită a produselor de tutungerie din ţară. Astfel la pista de control a postului vamal “Cahul-Oancea”, în urma verificării unui autoturism cu numere de înmatriculare bulgare, au fost depistate în construcţia caroseriei automobilului 345 pachete de ţigări de marca „Winston” cu timbru de acciz al RM în valoare totală de 3105 de lei.
Potrivit responsabililor la volanul maşinii se afla un cetăţean moldovean care se deplasa în România.
În cel de al doilea caz este vorba de 248 de pachete de ţigări, care au fost găsite la postul vamal “Giurgiuleşti-Galaţi”. Valoarea acestora se estimează la 2552 de lei şi este mai mare de 3-4 ori în România, unde intenţionau a fi transportate.
210 pachete de ţigări de marca „Plugarul”, în valoare totală de 1683 de lei au fost depistate şi la postul vamal Sculeni.
De asemenea, şi la postul vamal Briceni-Rosoşeni, echipa mixtă de control a depistat într-o unitate de transport de model „WV Polo”, condusă de un cetăţean al Ucrainei, ţigări „Doina” şi „Nistru”, care urmau a fi introduse în regiunea ucraineană. Cele 500 pachete de ţigări, neprezentate şi nedeclarate controlului vamal au o valoare totală de 1625 lei.
La moment toate cele patru cazuri sunt cercetate de procurori.