Contrabandă cu țigări la postul vamal Giurgiulești. Un Volkswagen Passat, condus de un tânăr de 23 de ani, cu dublă cetățenie, a Republicii Moldova și României, a fost supus controlului la ieșirea din țară. Moldoveanul le-a spus vameșilor că nu are nimc de declarat.
Totuși, în urma verificărilor, într-un loc special amenajat, amplasat în podeaua vehiculului, au fost depistate ascunse 9 200 de țigarete. Bunurile urmau să fie vândute ilegal pe piața neagră din Uniunea Europeană.
Țigaretele au confiscate, iar autovehiculul indisponibilizat până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Cercetările pe acest caz continuă.