CONTRABANDĂ DE PROPORŢII cu țigări aduse din regiunea transnistreană. Prejudiciu cauzat este de peste 3.000.000 DE LEI
O grupare infracţională, specializată în comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz şi contrabandă în proporții deosebit de mari, a fost destructurată de oamenii legii.
Din grup fac parte șapte persoane, cu vârsta cuprinsă între 22 și 43 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău. Bănuiţii activau de comun acord cu reprezentanții diferitor companii care produc și vând tutun fermentat, articolelor de tutungerie, îndeosebi companiile aflate în regiunea Transnistreană. Astfel, suspecţii procurau loturi de ţigarete şi le transportau ilegal din regiunea transnistreană în Republica Moldova. Ulterior, țigaretele erau depozitate în raza Chișinăului, fiind repartizate persoanelor care le transportau prin contrabandă în România și țările UE.
Ca urmare, poliţiştii au descins la 12 adrese, fiind oprite în regiunea satului Frumușica două automobile şi un microbuz în care erau țigarete aduse din stânga Nistrului în Capitală.
Ca urmare, două persoane au fost reţinute, fiind ridicate 329 de cutii, adică 164.500 de pachete și 3.290.000 țigarete fără timbre de acciz. Prejudiciu cauzat se ridică la 3.619.000 de lei.
Totodată, au fost depistate și ridicate vehicule folosite de suspecți la comiterea infracţiunii, plăcuțe cu numere de înmatriculare străine, telefoane mobile, tablete, tehnică specială, scule improvizate pentru stoparea/deteriorarea automobilelor.
Mai mult, în cadrul perchezițiilor au fost găsiţi peste 500.000 de lei, înscrisuri de tip ciornă, telefoane mobile.
Bănuiţii riscă de la 4 la 8 ani de închisoare.
- S-ar fi îmbogăţit pe seama FUMĂTORILOR. Patru tentative de trafic ILICIT de ţigări au fost înregistrate în ultimile 24 de ore
- Moldovean reţinut în România pentru contrabandă cu ţigări. Unde au fost descoperite cele 35 de mii de pachete (VIDEO)
- Aproape 33 de mii de ţigarete, confiscate în ultimele zile de echipele mobile ale Serviciului Vamal