Contrabandă în valoare de 2 500 de euro la postul vamal Cahul-Oancea. Două automobile au fost trase pe culoarul roşu
Contrabandă în valoare de 2 500 de euro la postul vamal Cahul-Oancea.
Potrivit vameşilor, la pista de control s-a prezentat pentru verificări un mijloc de transport model ,"Peugeot 307", cu numere de înmatriculare străine. Acesta era condus de un moldovean în vârstă de 30 de ani. Acesta a fost tras pe culoarul roşu, fiind supus unui control amănunţit.
Astfel, la primul indiciu semnalat de patrupedul „Angy", colaboratorii vamali au depistat în torpedoul mijlocului auto 7 600 bucăţi de ţigarete marcate cu timbre de acciz al Republicii Moldova.
În al doilea caz a fost supus controlului un "Audi", cu numere de înmatriculare străine. Şi de această dată, angajaţii Vămii au găsit ascunse peste 8 200 de bucăți de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova. Acestea erau localizate în rezervorul de gaz al mijlocului de transport.
Pe aceste cazuri au fost întocmite procese-verbale, iar întreaga cantitate de țigări a fost reținută în vederea confiscării.