Contrabandă la frontieră! Cu ce ''bagaje'' s-a pornit un moldovean la Paris (FOTO)
Doi bărbați s-au ales cu amenzi de 3.000 de lei după ce au încercat să scoată ilegal din Republica Moldova două loturi de țigări.
Primul caz a fost înregistrat pe Aeroportul din Capitală. Vameșii au depistat în bagajul unui moldovean de 37 de ani circa 8.000 de țigări de contrabandă. Bărbatul care dorea să iasă din țară pe ruta Chișinău - Paris și-a justificat gestul spunând că nu știa de cantitatea admisibilă de transportare a produselor de tutungerie.
Cel de al doilea caz a fost înregistrat în această dimineață la pista de ieșire de la punctul de trecere Leușeni. Vameșii împreună cu câinii de serviciu antitabac au descoperit în automobilul unui moldovean de 29 de ani circa 10.800 de țigări. Produsele erau ascunse în locuri special amenajate.
În ambele cazuri, produsele de tutungerie au fost confiscate, iar bărbații s-au ales cu amenzi.
Social