Contract de miliarde! Polonia va cumpăra de la SUA rachete militare împotriva Rusiei
Embed:
Decizia Poloniei de a achiziționa rachete americane de tip Patriot a fost salutată de Statele Unite. Contractul este estimat la peste cinci miliarde de dolari.
Președintele de la Varșovia, Bronislaw Komorowski, a anunțat că achiziţia este necesară în contextul în care relaţiile cu Rusia devin tot mai tensionate.
Komorowski a precizat că Polonia a ales pentru teste elicopterele multirol ale Companiei Airbus.
Presa scrie că acesta este cel mai important contract militar din istoria armatei poloneze. Negocierile cu Washingtonul vor începe în luna mai.
Varșovia a optat pentru rachetele Patriot ale Companiei americane Raytheon în defavoarea consorțiului european Eurosam.