"Contractul cu Gazprom va fi prelungit pentru încă un an, iar preţul de livrare nu va creşte"
Gazprom şi MoldovaGaz vor încheia cât mai curând un contract de vânzare cumpărare a gazelor naturale ruseşti. Ministrul Economiei, vicepremierul Valeriu Lazăr, susţine că despre acest lucru s-a discutat zilele trecute la Chişinău, când vicepremierul rus Dmitri Rogozin a vizitat Moldova. Ministrul a declarat pentru Europa Liberă că la moment se efectuează tóate calculele şi promete că moldovenii nu vor îngheţa în această iarnă.
"Tonalitatea discuţiilor pe care le-am avut aici, la Chişinău, în prezenţa domnului Rogozin, dar şi în prezenţa domnului Golubev care este vicepreşedintele concernului rus Gazprom, a fost cu totul alta. A fost o tonalitate încordată, recunosc, dar destul de pozitivă. Moldovagaz şi Gazpromul au sarcina în timpul cel mai apropiat să încheie un contract pe anul viitor. Va fi un contract doar pe un an. Acum se discută detaliile, poate să fie prelungirea contractului actual, acum se fac toate calculele", a spus Lazăr.
"Interesul nostru este că pe anul viitor sarcina minimală a actualului guvern tariful să nu crească. Sarcina maximală este avem o reducere de tarif. Aici este negocierea. Că va fi prelungirea unui contract, că va fi un contract nou deja colegii, începând cu ziua de vineri, au intrat în negocieri aplicative. (…) Dar noi vom avea grijă, ca de la 1 ianuarie Republica Moldova, prima, să fie asigurată cu gaze naturale, la un tarif pe care-l negociem ca să fie mai mic", a adăugat ministrul.
Totodată, vicepremierul Valeriu Lazăr a menţionat că ţara noastră va fi asigurată, cu certitudine, cu gaze naturale. "Pe termen lung, am constatat că poziţiile noastre încă sunt departe de compromis. Aţi auzit declaraţiile colegului Rogozin. E dreptul lui să facă atare declaraţii, la fel cum i-am dat şi replica: e dreptul nostru că îi ascultăm pe toţi şi să decidem aşa cum este interesul R.Moldova. De aceea, vom continua acest dialog pe termen mediu-lung, iar pe termen scurt Republica Moldova va fi cu certitudine asigurată cu gaze naturale", a promis ministrul Economiei.
Contractul semnat de "Moldovagaz" şi "Gazprom" pentru cinci ani, a expirat la 31 decembrie 2011, iar un nou contract încă nu a fost semnat, din cauza divergenţilor între Moscova şi Chişinău privind preţul şi condiţiile de livrare a gazului. Deocamdată, părţile au reuşit să se înţeleagă doar în privinţa prelungirii vechiului contract.
- "România ar putea exporta peste câţiva ani gaze naturale în Republica Moldova"
- Moldovagaz cere SCUMPIRI. Furnizorul de gaze naturale vrea majorarea de 11 ori a tarifului
- Moldova va cere derogarea de la Pachetul Energetic European
- Ce datorie a acumulat Transnistria pentru gazul rusesc, în prima jumătate a anului 2012