Contractul de privatizare a companiei Vestmoldtransgaz de către operatorul român Transgaz, SEMNAT
Contractul de vânzare-cumpărare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz, ca și complex patrimonial unic, a fost semnat astăzi de către Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Agenția Proprietății Publice și Societatea cu Răspundere Limitată Eurotransgaz. La ceremonia de semnare a contractului au fost prezenți ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, omologul său din România, Dănuț Andrușcă, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova și ai Agenției Proprietății Publice, precum și reprezentanți ai Băncii Comerciale Române Chișinău.
Evenimentul marchează încheierea unei etape majore din procesul de privatizare a Vestmoldtransgaz prin concurs investițional și dă contur uneia dintre cele mai semnificative tranzacții efectuate de Guvernul Republicii Moldova.
Eurotransgaz a reconfirmat, astfel, intenția de a-și asuma obligația construcției gazoductului Ungheni-Chișinău și investi până la 93 de milioane de euro în următorii doi ani.
Ministrul Economiei și Infrastructurii a mulțumit tuturor părților implicate în negocierea acestui contract, pentru efortul, munca și perseverența de care au dat dovadă. „Una dintre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii este siguranța energetică a Republicii Moldova. Prin semnarea acestui contract, putem afirma cu certitudine că am făcut încă un pas major spre construcția unui proiect de infrastructură foarte important pentru țara noastră. Avem un drum lung de parcurs, dar am primit asigurări că mai multe echipe vor munci concomitent în mai multe locuri, ceea ce va face ca construcția gazoductului să fie realizată în mai puțin timp”, a subliniat Chiril Gaburici.
„Astăzi începem să realizăm, de facto, noua unire, prin semnarea acestui contract strategic și istoric. Este mai mult decât o privatizare, este mai mult decât o conductă, este mai mult decât o investiție, este mai mult decât o mișcare strategică. De astăzi înainte, și de la români vine gazul!”, a declarat ministrul Economiei din România, Dănuț Andrușcă.
La data de 26 februarie, Comisia pentru desfășurarea concursurilor de privatizare a anunțat că întreprinderea moldovenească Eurotransgaz și compania românească Transgaz, ca asociat unic, a fost desemnată câștigătoare.
Eurotransgaz și-a confirmat intenția de a-și asuma obligația construcției gazoductului Ungheni-Chișinău în termen de până la doi ani și angajamentul de a investi în acest scop până la 93 milioane de euro.
Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi va putea transporta anual 1,5 miliarde de metri cubi de gaz din România spre Republica Moldova.