CONTRAR PROMISIUNILOR! Coreea de Nord sfidează SUA. Continuă să desfăşoare activităţi nucleare
Coreea de Nord continuă să desfăşoare activităţi nucleare chiar dacă Kim Jong Un a promis că ţara sa va stopa procesul de producere a rachetelor balistice. Avertizarea a fost făcută de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, o structură din cadrul Naţiunilor Unite.
Datele, care au fost colectate de pe sateliţi, arată activităţi la sistemele de răcire a două reactoare din complexul nuclear Yongbyon. Reprezentanţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au fost expulzaţi din Coreea de Nord în 2009, iar de atunci supraveghează ţara doar cu ajutorul sateliților.
Peninsula nord-coreeană este una dintre cele mai închise din lume, are numeroase poligoane nucleare, iar anul trecut avertiza că dezvoltă la o rachetă balistică menită să lovească Statele Unite.
În luna iunie, liderul de la Phenian, Kim Jong Un, a avut o întrevedere cu omologul său american, Donald Trump, în care s-a ajuns însă la o înţelege între cele două părţi. Atunci, oficialul nord-coreean a declarat că este pregătit să înceapă procedura de denuclearizare a ţării sale. În schimb, Trump a promis că va anula sancţiunile.
- Coreea de Nord ar fi putut să-şi conbtinue activitatea nucleară, în pofida înţelegerii cu Donald Trump
- Coreea de Nord: Kim inspectează testarea unei arme tactice nou dezvoltate
- Preşedintele chinez intenţionează să întreprindă o vizită în Coreea de Nord în 2019, la invitaţia lui Kim
- DEZVĂLUIRI ȘOCANTE făcute de un soldat care a evadat din Coreea de Nord. A fost împușcat de propriii prieteni