Controale la biserici. Pompierii au găsit mai multe nereguli în lăcaşurile sfinte
În Săptămâna Patimilor în bisericile din ţară este forfotă mare. Angajaţii lăcaşelor de cult şterg praful de pe icoane şi spală covoarele pentru ca enoriaşii să întâmpine sărbătorile pascale în curăţenie.
Tot în această perioadă, pompierii desfăşoară controale în biserici, pentru a preveni eventuale incendii. Asta în contextul în care mii de credincioși vor asista la slujba de Înviere și vor aprinde lumânări.
De 22 de ani, Elena Raileanu are grijă să cureţe ceara de pe sfeşnicele din biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Capitală.
"Aici avem unsoare care ungem unde punem lumânărelele, facem curăţenie, le luminăm de murdărie şi apoi punem lumânărelele să ardă şi apoi ne rugăm la Maica Domnului cu plăcere", a spus Elena Raileanu.
Curăţenia este în toi şi la Catedrala "Schimbarea la Faţă".
Înainte de sărbătorile pascale, preoţii sunt informaţi despre măsurile de prevenire a incendiilor.
"Să nu fie supraaglomerări de persoane. Lumânările şi sursele de foc deschis să fie amplasate în locuri special amenajate, pe suporturi incombustibile", a îndemnat specialistul principal al Serviciului Situaţiilor Excepţionale, Sergiu Josan.
Feţele bisericeşti au fost instruite şi cum să folosească stingătoarele.
Specialiştii au depistat şi nereguli. Pompierii spun că, de cele mai multe ori, în biserici lipseşte sistemul de alarmă anitincendiu.
"La noi e monument de arhitectură şi nu mai poţi umbla la pictură, cum ai fi. Eu sunt aici de 30 de ani şi nu s-a mai întâmplat niciun incendiu", a spus parohul Bisericii "Sfânta Vineri" din Capitală, Hrisostomos Panas.
În total, pompierii au verificat aproape 1.600 de biserici. În noaptea de Înviere, 500 de salvatori cu 100 de autospeciale vor fi pregătiţi pentru a interveni în caz de incendii.
- REPARATĂ după incendiu. Cum arată ACUM biserica Sfântul Dumitru din Chişinău
- Catolicii din întreaga lume sărbătoresc Duminica Floriilor. Obiceiurile respectate în această zi
- CULMEA FURTULUI în Moldova! Ce au luat hoţii dintr-o biserică din Glodeni
- Oamenii fac cumpărături pentru Duminica Floriilor. La tarabele cu peşte s-au format cozi
- Preoţii CONDAMNĂ acţiunile violente din cadrul protestului desfăşurat în centrul Capitalei
- Incendiu devastator în capitala Indiei: Șase pompieri au fost răniți şi internaţi în spital (VIDEO)