Controale mai aspre la Vama Albiţa! Zeci de maşini stau în rând, câte două-trei ore, pentru a ieşi din ţară. FOTO
Cei care au decis să plece din ţară în această dimineaţă, prin punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa, au mare ghinion. Zeci de maşini stau în rând, câte două-trei ore, pentru că partea română a înăsprit controalele.
Vameşii români verifică amănunţit toate microbuzele care transportă colete. Pachetele sunt descărcate unul câte unul şi supuse unui control.
Potrivit unor şoferi de microbuze, joi este ziua în care pornesc, din Republica Moldova spre ţările europene, cele mai multe maşini care transportă colete.
Publika.md aminteşte că marţi dimineaţa, ofiţerii Centrului Anticorupţie împreună cu procurori au descins la Vama Albiţa, unde au efectuat percheziţii. Oamenii legii au efectuat percheziţii şi la domiciliile mai multor angajaţi ai Serviciului Vamal şi Poliţiei de Frontieră. În rezultat, 32 de vameşi şi poliţişti de frontieră suspectaţi de acte de corupţie au fost reţinuţi. În birourile, maşinile şi casele acestora s-au depistat zeci de mii de euro şi dolari.
- ARESTAŢI în cazul "Leuşeni". 28 de vameşi şi poliţişti de frontieră, puşi sub învinuire
- Unul dintre poliţiştii de frontieră reţinuţi marţi la Leuşeni, eliberat din arest
- (FOTO) Descoperire uimitoare! Erau furate din Franţa, Ucraina şi Japonia şi au fost găsite la frontiera moldovenească
- Premierul doreşte scoaterea judecătorilor corupţi în afara sistemului: Ei trebuie să fie daţi pe mâna justiţiei
- Cozi de kilometri la vama Albiţa. Zeci de maşini au fost descărcate, iar marfa este verificată minuţios (FOTO)
- A fost AMÂNAT controlul bagajelor la frontiera moldo-română, care urma să fie aplicat din 1 decembrie