Control comun moldo-ucrainean la punctul de trecere Basarabeasca - Serpiniovo-1
Relaţii mai strânse între Republica Moldova şi Ucraina. La punctul de trecere Basarabeasca - Serpiniovo-1 va fi instiuit un control moldo-ucrainean comnun.
Proiectul va contribui la diversificarea căilor de transportare a mărfurilor cu Ucraina, asigurarea accesului Republicii Moldova la principalele rute regionale de transportare a combustibililor de diferit gen, precum și la dezvoltarea cooperării transfrontaliere. În același timp, va fi asigurată consolidarea securității frontierei comune, securității naționale, ordinii publice și a bunăstării economice a ambelor state.
Pentru implementarea acestui obiectiv, guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de azi, inițierea negocierilor și semnarea Protocolului între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI, Serviciul Vamal al Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat și Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei.
Scopul Protocolului constă în dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontieră ale Republicii Moldova şi Ucrainei.
Acestea vor colabora în domeniul gestionării integrate a frontierelor, prin efectuarea controlului în comun în punctul de trecere feroviar al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor, în conformitate cu cerințele și practica europeană.