Controlul asupra provinciilor afgane va fi transferat forţelor de securitate de la Kabul
foto: PUBLIKA TV
canal tv
Controlul asupra provinciilor afgane va fi transferat forţelor de securitate de la Kabul până în 2014. Conferinţa internaţională din Afganistan a ajuns la un acord în acest sens. În unele regiuni, transferul va fi realizat chiar până la sfârşitul acestui an.
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, spune însă că statul său nu are încă o guvernare stabilă, şi că, împreună cu aliaţii, continuă lupta împotriva unui duşman comun. Karzai a cerut statelor contribuabile să crească cu 50 la sută nivelul ajutorului financiar pentru Afganistan. În cadrul conferinţei de la Kabul, participă reprezentanţi ai peste 70 de guverne. Pentru a permite retragerea celor 150 de mii de soldaţi ai NATO, armata afgană va trebui să ajungă la un efectiv de 170 de mii de militari până în octombrie 2011. În plus, vor fi necesari şi 134 de mii de poliţişti pentru a menţine securitatea în zonă.