Controlul guvernamental asupra preţurilor nu va duce la închiderea farmaciilor de la sate
Embed:
canal tv
Controlul guvernamental asupra preţurilor nu va duce la închiderea farmaciilor de la sate. Stocurile de medicamente acumulate în depozitele instituţiilor sunt în cantităţi medii, iar reevaluarea va fi efectuată conform prevederilor legale.
Până în prezent, aproximativ 2.000 din cele 2560 de tipuri de medicamente incluse Catalogul Naţional au fost reevaluate. Unele farmacii au început reestimarea încă de pe data de întâi ianuarie, iar preţurile au fost micşorate.
Producătorii şi importatorii susţin că această măsură le va afecta afacerile. Pe de altă parte, oficialii precizează că decizia în cauză a fost făcută public încă din vara anului trecut.