Controversata lege a presei din Ungaria a fost modificată
Parlamentul ungar a adoptat, luni, amendamente la legea sa controversată privind presa, în urma criticilor Uniunii Europene, potrivit mediafax.ro.
Amendamentele au fost votate de 258 de deputaţi din partidul de centru-dreapta aflat la putere, Fidesz, al premierului Viktor Orban. Opoziţia socialistă şi ecologist-liberală a votat împotrivă (65 de voturi), iar partidul de extremă-dreaptă, Jobbik, s-a abţinut.
Budapesta a acceptat să modifice legea, după criticile intense pe care le-a provocat în rândul partenerilor europeni, care se temeau că legea are scopul de a reduce la tăcere presa.
Amendamentele vizează cerinţele unei informări echilibrate, amendele prevăzute sau libertatatea de exprimare.
Aceasta a intrat în vigoare pe 1 ianuarie. Instituţiile europene au avertizat în nenumărate rânduri, că documentul contravine prevederilor europene.