Contul lui Sandulachi cu 400 de mii de euro, sub sechestru, după ce banii au fost extraşi
Fostul preşedinte al Asociaţiei "Parlamentul 90", Pantelei Sandulachi, nu a întors până acum cei 399 de mii de euro pe care îi datorează statului. Asta chiar dacă decizia Curţii Supreme de Justiţie este în vigoare mai bine de o lună. În timp ce unii jurişti spun că şi Ministerul Finanţelor trebuie tras la răspundere, reprezetanţii instituţiei afirmă că despăgubirea a fost acordată legal. Pantelei Sandulachi nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia.
În opinia juriştilor, Ministerul Finanţelor s-a grăbit atunci când a virat banii în contul lui Sandulachi.
"Există anumite semne de infracţiune penală şi cred eu că persoana care a dispus virarea a 400 mii euro în baza unei decizii judecătoreşti nedifinitive, ar trebui atrasă la răspundere penală", a declarat juristul Vitalie Nagacevschi.
De cealaltă parte, Ministerul Finanţelor spune că a executat legal decizia instanţei.
"Ministerul Finanţelor nu s-a grăbit să execute o hotărâre a instanţei de judecată, ci a executat-o ca şi pe oricare altă decizie într-un termen rezonabil", a spus Valeriu Secaş, jurist la Ministerul Finanţelor.
Procurorii declară că au pus sub sechestru contul pe care au fost transferaţi banii, doar că Pantelei Sandulachi a reuşit să extragă suma.
"Din descifrarea de la contul bancar, pe cont acum se afla la 100 de mii de lei, restul banilor au fost irosiţi, fie în interese personale, fie pentru achitarea datoriilor, fie pentru editarea unei cărţi", a declarat Viorel Morari, şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie.
Potrivit legislaţiei, dacă banii nu sunt restituiţi de bună voie, atunci suma este obţinută cu ajutorul executorului judecătoresc. Din cele 399 de mii de euro, pe care i-a luat Sandulachi, ar putea fi achitate aproape 9.700 de pensii minime sau peste 3.000 de indemnizaţii la naşterea primului copil. La fel, din această sumă ar putea fi pregătiţi pentru şcoală peste 2.000 de copii