Convoi NATO, atacat în Afganistan. Cel puţin cinci civili au fost răniţi
Foto: Twitter
Cel puţin cinci civili au fost răniţi după un atac cu vehicul-capcană care a vizat duminică un convoi danez al Misiunii NATO din Afganistan, anunţă oficiali din cadrul serviciilor de securitate afgane, citaţi de site-ul agenţiei Reuters, scrie Mediafax.ro.
Explozia a avut loc duminică dimineaţă în partea de vest a capitalei Afganistanului, Kabul.
Atentatul nu a fost încă revendicat, dar cel mai probabil a fost comis de insurgenţii talibani.
Misiunea NATO "Susţinere determinată" nu a făcut încă niciun comentariu pe această temă.
- Polițiștii de la vama Nădlac au prins șapte irakieni și afgani, printre care și un copil de cinci ani, ascunși de un bulgar (VIDEO)
- Armatele NATO sunt cu ochii pe Rusia. Urmează manevre militare de proporții
- Adele, în negocieri pentru primul său rol într-un film la Hollywood
- Un convoi al misiunii NATO în Afganistan a fost ţinta unui atentat sinucigaş. Trei persoane au fost rănite
- Atac revendicat de Statul Islamic. 18 persoane au murit în Egipt
- Trei militari români, răniți în Afganistan. Unul este în stare gravă