Cooperare continuă cu partenerii americani: Proiecte și realizări
La sfârșitul săptămânii trecute Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a fost gazda unei ședințe de lucru cu reprezentanții Departamentului Energiei al SUA, o activitate care a avut drept scop fortificarea relațiilor de colaborare în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare și alte materiale radioactive.
Printre subiectele de pe agenda zilei s-au evidențiat activitățile comune derulate în contextul dezvoltării capacităților de control al frontierei, mai cu seamă pe domeniul neproliferării materialelor nucleare și radiologice la frontiera de stat.
Ședința a debutat cu o retrospectivă a traseului de colaborare bilaterală în asigurarea securității frontierei de stat, necesitate tot mai acută generată de multiple provocări moderne. Șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea a transmis sincere mulțumiri poporului american pentru suportul consistent acordat țării noastre și implicarea tot mai accentuată în sporirea capacităților instituționale.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în calitate de autoritate care contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate prin Programele internaționale finanțate de parteneri externi, cum ar fi Programul pentru „Depistarea și prevenirea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare”, finanțat de către Departamentul Energiei al SUA, dorește să demonstreze că este un partener de încredere şi că poate activa la cele mai înalte standarde.
În cadrul ședinței s-a apreciat procesul continuu de reformare instituțională și organizațională, care vine să îmbunătățească calitatea serviciilor de siguranță oferite cetățenilor. În acest context pentru perioada următoare se preconizează transmiterea în gestiunea Poliției de Frontieră a cinci mijloace de transport, tehnică de observare și echipament de control al frontierei de stat.
În prezent, Guvernul SUA este unul din principalii parteneri ai Poliției de Frontieră a RM în ceea ce privește asistența oferită prin intermediul proiectelor și programelor de asistență financiară.
- DOLIU în Chicago: Patru oameni morţi şi unul în stare GRAVĂ după ce un bărbat a ÎMPUŞCAT la întâmplare într-un SPITAL
- Poliţia anchetează un atac şi un schimb de focuri soldate cu patru morţi, la un spital din Chicago
- Google dezvăluie o nouă politică pentru mesajele electorale din UE. Cum va lupta împotriva știrilor false