Cooperarea dintre Moldova și Lituania, discutată la ministerul Apărării
Secretarul General de Stat, Radu Burduja, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova,Kęstutis Kudzmanas.
Progresul înregistrat în reformarea Armatei Naţionale, precum şi cooperarea militară bilaterală şi în cadrul organizaţiilor internaţionale au constituit principalele subiecte abordate de cei doi oficiali.
Radu Burduja l-a informat, în acest sens, pe Kęstutis Kudzmanas despre stadiul actual al implementării programelor şi documentelor strategice pe domeniul de apărare, realizate cu sprijinul partenerilor străini, şi i-a prezentat obiectivele instituţiei pentru anul 2019, printre care profesionalizarea Armatei Naţionale, îmbunătăţirea capabilităţilor militare şi intensificarea participării Republicii Moldova la operaţiuni internaţionale de stabilizare şi menţinere a păcii.
Secretarul General de Stat a apreciat, totodată, contribuţia Guvernului Lituaniei la instruirea lingvistică şi de specialitate a efectivului Armatei Naţionale în instituţiile de învăţământ din ţările baltice.
La rândul său, Kęstutis Kudzmanas a salutat realizările ministerului Apărării în procesul de reformă şi a declarat că Lituania va sprijini în continuare Armata Naţională prin proiecte şi instruiri comune.