Cooperarea Republicii Moldova cu statul american Carolina de Nord discutată la Ministerul de Externe
Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, a avut astăzi, 7 septembrie 2017, o întrevedere cu delegatul din partea Secretarului de Stat al Carolinei de Nord, Statele Unite ale Americii, membru al Comitetului Relaţii Bilaterale Republica Moldova – Carolina de Nord, Lora Sinigur, care se află în vizită de lucru la Chişinău.
Interlocutorii au evocat bunele relaţii de cooperare şi interesul reciproc de consolidare a parteneriatului dintre ţara noastră şi statul Carolina de Nord, prin continuarea implementării Memorandumului de Principii şi Proceduri, semnat între părţi. Totodată, a fost salutată intenţia de a organiza, în timpul apropiat, şedinţa comună a Comitetului RM - CN, în Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii.
În acest scop, sunt examinate multiple propuneri de realizare a schimbului comun de experienţă şi activităţi în domeniul academic, ştiinţific, al educaţiei, culturii, sănătăţii şi mediului, cât şi intensificarea cooperării în domeniul agricol şi comercial-economic.
Parteneriatul dintre Republica Moldova şi statul american Carolina de Nord a fost lansat în anul 1995, prin schimb de experienţă între militari, şi a fost extins în anul 1999 spre multiple domenii de interes reciproc. Până în prezent, numeroşi specialişti, reprezentând diverse sectoare de activitate, funcţionari publici şi oficiali au vizitat statul Carolina de Nord, în scopul dezvoltării profesionale şi efectuării unui schimb util de experienţă.
Politică
- Un nou tren pe cursa Chișinău-Odesa. Pasagerii vor beneficia de wifi, aer condiţionat, dar şi supraveghere video
- Rory McIlroy şi Sergio Garcia au jucat golf în costume de astronaut
- Polițiștii de la vama Nădlac au prins șapte irakieni și afgani, printre care și un copil de cinci ani, ascunși de un bulgar (VIDEO)
- Se prevede o eclipsă totală de soare! Pe data de 21 august, soarele va dispărea de pe cer timp de câteva minute
- DEZASTRU în cantinele şcolilor din Bălţi. Bucatele pentru elevi se prepară în CONDIŢII INSALUBRE
- Cel mai aşteptat fenomen astronomic al secolului va avea loc peste o zi!