Copaci căzuți peste mașini și drumuri deteriorate. Acesta este bilanțul în urma ploilor torențiale de ieri
Ploile torențioale de ieri au provocat mai multe pagube în nordul țării. În localitatea Volovița, un copac a căzut pentru două mașini și a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Tot, în municipiul Soroca pe strada Miron Costin, angajații IGSU au deblocat circulația de pe șoseaua blocată de un copac căzut în urma vântului și precipitațiilor puternice.
Mai mult, în urma ploii a fost parțial deteriorat un drum local din pietriș de 2,5 km, precum și o porțiune de drum raional de 2,2 km în localitatea Ocolina. De asemenea, în satul Șeptelici a fost blocat parțial cu pietriș un drum din centrul localității.
Potrivit datelor colectate, vântul puternic a descoperit 9 sere, fiind deteriorată pelicula pe o suprafață de 6000 de m2, iar 4,5 ha de căpșuni au fost distruse.
Conform IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 55 situații de risc.