Copia chinezească a lui Porsche Cayenne primeşte grila lui Jaguar XJ
Chinezii de la Hawtai au prezentat un facelift pentru celebra copie a SUV-ului Porsche Cayenne. Modelul a primit o grilă nouă, inspirată de cea a actualului Jaguar XJ, scrie automarket.ro.
În toamna lui 2010 vă anunţam că în China s-a născut o nouă copie a unui model european celebru. Era vorba despre produsul celor de la Hawtai, SUV-ul B35, creat pe o platformă de Hyundai Santa Fe, dar desenat pentru a părea înrudit cu Porsche Cayenne.
La un an şi jumătate de la lansarea oficială, Hawtai anunţă un facelift pentru modelul B35, facelift ce va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Beijing, programat la sfârşitul lunii. Faceliftul propus de constructorul asiatic vine cu o serie de modificări minore din punct de vedere estetic.
Acuzaţi de presa din Europa că au furat designul grilei Bentley şi l-au aplicat pe SUV-ul B35, chinezii au vrut să-şi repare greşeala. Aşa că au înlocuit grila veche cu una nouă, inspirată până la plagiar de cea a actualului Jaguar XJ.
Cu o lungime de 4618 mm şi un ampatament de 2620 mm, Hawtai B35 este propulsat de două motoare: unul pe benzină de 1.8 litri şi 160 de cai putere şi un turbo-diesel de 2.0 litri şi 150 cai putere. Ambele sunt asistate de o transmisie manuală cu cinci rapoarte sau de una automată cu 4 trepte. Nu lipseşte nici sistemul de tracţiune integrală, care este însă opţional.
Pe piaţa din China, replica lui Porsche Cayenne cu grilă de Jaguar are un preţ de pornire de 123.700 de yeni, echivalentul a 14.800 de euro.