Copii bătuţi la una dintre cele mai prestigioase grădiniţe din Chişinău
"Ne bat şi ne închid în baie, dacă nu suntem cuminţi". Asta i-a povestit mamei sale un copil, când a venit acasă de la grădiniţă. Indignaţi, părinţii au cerut explicaţii de la conducerea instituţiei. Directorul respinge, însă, toate acuzaţiile. Vorbim despre una dintre cele mai prestigioase grădiniţe din Chişinău, Lăstăraş.
Această înregistrare a fost făcută de o mamă, al cărei copil frecventează grădiniţa "Lăstăraş" din Capitală.
"La întrebarea mea dacă a fost închis în viceu, el a spus că nu a fost închis, dar copilul a spus ce copii au fost închişi în viceu", a spus o doamnă.
Întâmplător sau nu, dar acelaşi lucru îl povestesc părinţilor şi alţi copii din această grădiniţă.
"Copilul nostru, de exemplu, de la o vreme a început să bâlbâie şi când merge la viceu mă roagă să nu-i închid uşa şi să nu-i stâng lumina, deoarece aşa se face la grădiniţă", a menţionat o femeie.
Directorul instituţiei respinge acuzaţiile.
"Nu a fost aşa caz niciodată", a precizat directoarea grădiniţei "Lăstăraş", Eugenia Bogoşevschi.
Totuşi, se pare că astfel de situaţii au fost înregistrate.
"La noi în instituţie a fost o dădacă, care nu cunoştea regulile de comportament în astfel de instituţii. Însă, a pus cererea pe masă şi a plecat", a menţionat directoarea grădiniţei "Lăstăraş".
Şeful Direcţiei Educaţie din Capitală susţine că nu cunoaşte nimic despre acest caz.
"Lăsaţi să vină la direcţie pentru ca să discutăm. După aceasta discutăm noi şi dacă va fi necesar, ne vom adresa la instituţiile superioare", a declarat şefa Direcţiei Educaţie din municipiul Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.
Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb nu a precizat dacă va porni o anchetă internă pentru a elucida cazul.
Grădiniţa "Lăstăraş" din Capitală este frecventată de aproape 500 de copii.