Copii FĂRĂ copilărie! Micuţii din Donbas învaţă să mânuiască armele şi să devină combatanţi
Războiul din Donbass a furat copilăria a mii de copii. Mulți dintre ei nu mai merg la școală, pentru că instituțiile de învăţământ au fost bombardate. Alții învață să mânuiască armele și să devină combatanți.
Rebelii proruși din estul Ucrainei au deschis un club militar pentru cei mici, pentru a le cultiva, spun ei, sentimentul patriotismului.
Copiii din orașul Amvrosiivka din așa-numita Republică Populară Donețk, își petrec după-amiezile la cercul "Vityaz". Ei poartă uniforme militare și învață tehnici de luptă.
"Ne străduim ca ei să fie departe de politică și să se ocupe mai mult de acțiuni patriotice", a spus directorul clubului militar pentru copii "Vityaz", Oleg Maciula.
În alte regiuni controlate de separatiști şi preşcolarii suferă de pe urma războiului.
Irina Pereverzeva, mama unui copil de patru ani, spune că băieţelul ei nu s-a mai jucat cu alţi copii încă din toamna anului trecut.
În localitate nu mai sunt micuţi, motiv pentru care femeia intenționează să-şi schimbe locul de trai.
Potrivit UNICEF, de la începutul războiului din Donbass, aproximativ 600 de copii au avut de suferit.
- Raport ONU: Războiul din estul Ucrainei a luat viaţa a 6.500 de oameni
- Conflictul militar din Donbass, discutat astăzi la Berlin. Îngrijorarea oficialilor
- Secretarul general al NATO, în vizită în Ucraina. Cu cine se va întâlni oficialul
- Grupul de contact pentru Ucraina se reuneşte în capitala Belarusului. Subiectul discuţiilor
- O decizie de încetare a focului în Donbas, luată în unanimitate de grupul de contact pentru Ucraina
- Poroşenko: Ucraina a pierdut în doi ani mai mulţi soldaţi decât Statele Unite în 15 ani în Afganistan