Copii în stare gravă, după ce au fost lecuiţi acasă, de părinţi
Părinţii care îşi tratează copiii acasă, aşa cum cred ei de cuviinţă, îşi pun micuţii în pericol, iar într-un final, ajung cu ei la medic când uneori este prea târziu. În doar 18 ore, medicii de la Spitalul "Valentin Ignatenco" au înregistrat cel puţin cinci astfel de cazuri. Situaţia este la fel de alarmantă şi la Spitalul pentru Copii numărul unu din Capitală.
În secţia terapie intensivă a spitalului pentru copii "Valentin Ignatenco" sunt internaţi patru copii, unul dintre care este în comă. Medicii spun că în majoritatea cazurilor, părinţii se adresează târziu după ajutor medical.
"În majoritatea cazurilor de internare a copiilor cu complicaţii postvirale, aceşti copii se adresează tardiv, deoarece părinţii îi tratează la domiciliu, administrând preparate antibacteriene fără consultul medicului, fără a se informa cu privire la doza respectivă", a explicat Lilia Bichir, medic-pediatru spitalul "Valentin Ignatenco".
În timp ce unii părinţi spun că se bazează doar pe sfatul medicilor, alţii recunosc că administrează medicamente copiilor, fără un consult specializat. Iată ce au spus aceştia:
"Cu medicamente, vintalină, se înăduşea. O cunoscută mi-a recomadat aceste medicamente, eu singură, din capul meu."
"Cum am ajuns la complicaţii singuri nu ştim. Noi ne străduim întotdeauna să-i curăţim născul, să nu aibă temperatură, să fie hrană".
"Ne-am adresat la medic după trei zile de febră. Nu am vrut să apelez la tratament chimic şi am încercat deja cu tratamente naturiste."
La Spitalul Clinic pentru Copii numărul 1 din Capitală nu este nici un pat liber. Instituţia are o capacitate de 120 de locuri, iar numărul micuţilor internaţi se apropie de 160.
"La a cincea, a şasea zi după ce au fost internaţi, îi externăm când vedem că starea se ameliorează. Trebuie să facem loc şi celor care se internează în stare gravă ", a declarat şefa secţiei nr. 1 boli respiratorii acute, Tatiana Dochiţan.
Potrivit medicilor, majoritatea copiilor internaţi suferă de viroze respiratorii.
"Am o fetiţă mai mare şi cred că de la ea a luat virusul. Mi s-a părut că va trece", a spus o femeie.
Specialiştii le recomandă părinţilor ca la primele simptome de boală să se adreseze imediat medicului de familie sau Serviciului de Urgenţă.