COPII ÎN UNIFORME DE POLIŢIŞTI! Ce le spuneau şoferilor pe care îi opreau în Capitală (FOTOREPORT)
"Siguranţa mea depinde de tine!". Cu acest mesaj au venit mai mulţi copii, în uniforme de poliţişti, alături de inspectorii de patrulare. Aceştia au dat amenzi, dar şi daruri care ar putea salva viaţa micuţilor transportaţi de şoferilor nedisciplinaţi.
Zeci de conducători auto au fost traşi pe dreapta de către poliţiştii juniori alături de ofiţerii de patrulare, pentru că transportau copii fără scaun auto şi centură de siguranţă.
Şoferii care au încălcat legea s-au ales cu câte o amendă.
Pe lângă amendă, însă părinţii au primit şi câte un scaun auto pentru a-şi putea transporta în siguranţă copiii.
Chiar dacă amenda a fost una cam usturătoare, şoferii s-au arătat mulţumiţi de gestul colaboratorilor de poliţie:
"Vă mulţumim din suflet, este un gest frumos. Ştiu că nu trebuie să îi transport pe bancheta din faţă, dar asta este situaţia".
"Nu ne permite să cumpărăm suportul. Este un gest foarte bun, sunt de acord cu ceea ce fac şi fără ei cred că tot ar fi rău".
"Foarte corect că fac aşa cadouri".
Acţiunea este organizată în scopul reducerii numărului copiilor care primesc traumatisme în urma accidentelor rutiere. În cadrul acesteea au fost împărţite în jur de 200 de scaune oferite de INP cu susţinerea proiectului moldo-elveţian şi suportul membrilor consiliului ”Diaspora".
"Noi am hotărât să acţionăm proactiv şi nu reactiv şi să întreprindem măsuri care vor preîntâmpina săvârşirea de accidente rutiere, în special sunt în vizorul nostru copii şi siguranţa lor", a declarat şeful IGP, Alexandru Pînzari.
"Copilaşii au fost implicaţi pentru că mesajul transmis de către un poliţist junior ajunge până la inimă la conducătorii auto", a relatat şeful INP, Livii Baziuc.
Micii poliţişti implicaţi în acţiune ştiu cât de important este să porţi centura atunci când mergi în maşină.
"Mama sau tata poate să facă un accident copilul poate să se lovească, dar dacă are centura copilul nu o să păţească nimic şi o să fie mereu în siguranţă ", a spus un poliţist junior.
Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Naţional de Patrulare, de la începutul anului 2016 au fost înregistrate 118 de accidente rutiere cu implicarea copiilor. În rezultatul acestora, 108 copii s-au ales cu diverse traumatisme.