Copii morţi şi părinţi distruşi de durere. DETALII despre tragedia din Kemerovo. Un martor are o versiune privind cauzele izbucnirii incendiului
Cel puțin 13 copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani sunt printre victimele incendiului produs duminică în centrul comercial din orașul rus Kemerovo. 25 din cei 64 de morți au fost deja identificați. Între timp, 15 oameni rămân internați la spital. Până acum, salvatorii au scos de sub dărâmături cadavrele a 58 de oameni și mai caută încă șase. Peste 800 de pompieri cu 195 de autospeciale lucrează la fața locului.
"Astăzi, rudele vor putea lua corpurile neînsufleţite ale celor apropiați pentru a le înmormânta. Vor fi preluate nouă cadavre", a menţionat ministrul Sănătății din Rusia.
În urma tragediei, o școală din suburbia orașului Kemerovo a rămas fără o clasă întreagă de a cincea. Copiii erau foarte uniți, așa că aproape toți s-au dus împreună la cinema. Profesoara care îi însoțea a reușit să se salveze, fiindcă nu se afla în sala de cinema în momentul în care au izbucnit flăcările. Opt dintre copii însă nu s-au mai întors acasă.
Tragedia din centrul comercial "Zimniaia Vișnia" putea să ia proporții și mai mari, dacă nu ar fi intervenit mai mulţi oameni, care au dat dovadă de eroism şi au salvat zeci de vieţi. Printre ei este și o angajată a cinematografului.
Un alt angajat al centrului comercial a reușit să evacueze peste 100 de oameni care se distrau la bowling. Acesta însă s-a intoxicat cu fum şi se află acum la spital. O altă femeie a reușit să o salveze pe fiica sa și pe prietenele ei, care au venit la mall să sărbătorească o zi de naștere: "Când a început panica, fetele mele au început să se piardă în mulțime. Le-am strigat şi le-am spus să se adune, să se pună în rând și să iasă organizat".
Între timp, unul dintre martori vine cu o versiune privind cauzele izbucnirii incendiului: "Incendiul a izbucnit într-un loc de joacă. Am auzit că unul dintre copii a aprins o brichetă, iar toată structura din polistiren s-a aprins rapid. În preajmă nu era niciun stingător, iar alarma nu s-a activat".
Președintele rus, Vladimir Putin, care a ajuns azi dimineață în Kemerovo și a luat sub controlul său operațiunea de înlăturare a urmărilor incendiului, a declarat că una dintre cauzele tragediei ar fi neglijența criminală a celor responsabili de centrul comercial.
"Oamenii au mers acolo să se odihnească împreună cu copiii lor. Susţinem că
ne îngrijorează demografia, dar pierdem atât de multe vieți omenești. Când auzi câți copii au murit, nu îţi vine să plângi, ci să urli de durere", a declarat liderul de la Kremlin.
- MOMENTE DRAMATICE! Un copil își strigă mama în timp ce ARDE în mall-ul din Rusia (VIDEO CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL)
- Andrian Candu, despre TRAGEDIA din Kemerovo: Zeci de destine curmate de flăcări. Condoleanțe familiilor, rudelor, poporului rusesc
- Proteste de amploare la Kemerovo, după incendiul devastator de duminică. Oamenii cer demisia în masă a autorităților (LIVE VIDEO)
- File de istorie. Unirea Basarabiei cu România. Cum a oferit comunismul o șansă imensă României (VIDEO)