Copii români orfani, antrenaţi în tabere paramilitare! INFRACŢIUNILE GRAVE pe care le comiteau în Italia
Descoperire uluitoare a procurorilor. 300 de copii români orfani, antrenaţi în tabere paramilitare din ţară, au comis sute de jafuri în Italia, scrie presa din peninsulă. 4 membri ai "grupării orfanilor", cunoscută la noi drept Academia infractorilor, au fost arestaţi la Florenţa, după o vastă operaţiune a poliţiei române şi italiene, potrivit RTV.net.
Poliţia din Italia a reuşit, cu ajutorul autorităţilor române, destructurarea unei grupări infracţionale ce a terorizat timp de mai bine de trei ani nordul Peninsulei Italice, reuşind lovitură după lovitură.
Ultima acţiune a poliţiei italiene a dus la arestarea a patru români care au participat la mai multe jafuri şi infracţiuni. Aceştia făceau parte dintr-o grupare paramilitară care numără peste 300 de persoane, orfani români în cea mai mare majoritate, racolaţi din România şi duşi în Italia pentru a se alătura grupului infracţional.
De altfel, acest grup nu acţiona numai în Italia ci în toată Europa.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării erau învăţaţi să folosească arme albe, bâte, topoare, răngi, să se echipeze rapid să supravieţuiască în codiţii vitrege, să se strecoare şi să dispară la fel de repede dintr-o anumită zonă, folosind tactici ale grupărilor paramilitare.
Potrivit ro.blastingnews.com, antrenamentele se desfăşurau într-o pădure de pe teritoriul României. Aceştia aveau chiar şi un "cod de onoare" care era semnat de toţi noii recruţi. Aceştia erau chiar pedepsiţi fără milă atunci când greşeau, banda, având regulile ei foarte stricte.
Conform Secolo d'Italia, cei patru români arestaţi au participat la unul dintre cele mai răsunătoare jafuri ale anului 2013, produs pe 23 decembrie la Florenţa. Aceştia, înarmaţi cu un baros și fețele acoperite cu cagule au spart vitrina bijuteriei "Fani" şi după ce l-au ameninţat pe proprietar au plecat cu 20 de ceasuri Rolex şi alte bunuri, valoarea totală a acestora ridicându-se la 150.000 de euro.
Totul a durat mai puţin de un minut, astfel că nici măcar clienţii magazinului nu au avut timp să se dezmeticească.
- 24 de cetăţeni turci, dintre care 11 copii, au încercat să intre ilegal în România din Serbia
- Şi-au împărţit pumni în stradă! Două tabere de bărbaţi au ajuns la Inspectoratul de Poliţie
- Copiii orfani după cutremurul din Italia vor beneficia de 6.000 de euro ca ajutor de urgență
- UNICEF: Unu din 200 de copii ai lumii este REFUGIAT
- Generația "11 septembrie". Circa 1.300 de copii AU RĂMAS ORFANI (VIDEO)
- Cei mai atenţi hoţi: au furat aproape 2.000 de euro dintr-o casă din Stăuceni, după care s-au făcut nevăzuţi