Copii traumatizaţi de reformă. Reorganizarea internatelor scrie noi drame (VIDEO)
20 de internate au fost reorganizate sau închise în ultimii ani în Moldova, iar altele urmează. Copiii sunt reintegraţi în familiile biologice sau alternative. Doar că, de multe ori, revenirea în familiile biologice s-a făcut strâmb. Asta pentru că părinţi sunt fie alcoolici, fie săraci sau iresponsabili.
În anul 2011 a fost închisă Casa de Copii din satul Cernoleuca, raionul Donduşeni. Reforma, prevede reintegrarea copiilor în familiile biologice sau în cele alternative.
"Totuşi sunt unii copii care îi periculos de a-i întoarce înapoi în familie", susţine fostul director al Casei de copii din Cernoleuca, Nicolae Popuşoi.
Periculos. Un aspect de care, în unele cazuri, se pare că nu s-a ţinut cont. Aceşti doi fraţi au simţit din plin greşelile reformei.
"Au fost nişte cauze că mama avea nişte probleme cu lucrul. Fugeam de acasă câteodată", spune băiatul.
În realitate, mama lor consuma alcool, iar ei au rămas fără supraveghere.
"Familiei i s-a oferit suport ca să creeze condiţii de trai pentru copiii, numai ca copiii să se afle alături de mama. Dumneaei ducea un mod de viaţă amoral, consuma băuturi alcoolice. Este un caz nereuşit", ne spune specialistul Direcţiei asistenţă socială Donduşeni, Cristina Mititiuc.
În timp ce autorităţile căutau soluţii, copiii au fost purtaţi dintr-un internat în altul.
"Întâi la Cernoleuca şi pe urmă la Drochia jumătate de lună am fost la Grinăuţi. Acolo în clasa a noua nici nu ştiau a citi şi noi eram prea buni pentru şcoala aceea şi ne-au adus aici", spune băiatul.
S-a ajuns şi până la aceea că, deşi erau sănătoşi, copiii au fost plasaţi într-un centru pentru persoane cu nevoi speciale.
"I-am dus la Grinăuţi ei singuri sunt vinoveţi cei de la asistenţa socială, deoarece ei au ştiut foarte bine că acolo nu-i internat pentru copii, dar acolo pentru cei care-s bolnavi de cap", spune indignată sora celor doi fraţi Margareta Lisnic.
"Trecerea dintr-un internat în altul de regulă este nedorită, noi suntem împotriva acestui fenomen", declară şefa Direcţiei învăţământ preuniversitar al Ministerului Educaţiei, Valentina Ghicu.
Acum, cei doi fraţi sunt la Centrul de reabilitare din Târnova, unde sunt supuşi unui tratament pentru profilaxia tuberculozei.
Se află aici temporar. Ce se va întâmpla cu ei mai departe? Nici autorităţile nu ştiu. Sora mai mare nu vrea să le devină tutore.
"Din păcate au fost aşa cazuri. Dar cred că trebuie să dăm până la urmă şansa unei mame, unei familii să se dezmeticească. Să înţeleagă dacă îşi doreşte copilul, dacă va face tot posibilul", spune preşedinte CCF Moldova, Liliana Rotaru.