Copiii care au dat nume celor 4 pui de leu de la zoo din Chișinău au primit diplome și premii (VIDEO)
Copiii care au dat nume celor 4 pui de leu de la Grădina Zoologică din Chișinău au primit diplome și premii. Anunțul a fost făcut pe facebook de către primarul Capitalei, Ion Ceban.
"Mă bucur de fiecare dată pentru succesele tinerilor şi susţin activităţile frumoase ale acestora. I-am felicitat şi le-am mulţumit celor mai activi copii, câştigătorii concursului public municipal "Vreau şi eu un nume în această lume". Aceştia ne-au ajutat să botezăm leii aduşi de curând la Grădina Zoologică din Chişinău. Numele puilor de leu sunt: Simba, Leia, Luna și Bella", a menționat Ion Ceban, într-o postare pe facebook.
Potrivit lui Ceban, câştigătorii au fost premiați cu diplome și câte 1.000 de lei.
"La concursul anunțat au participat 113 copii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani din municipiul Chișinău, care au avut oportunitatea de a propune nume pentru mascul și cele trei femele. După aceasta, au fost alese 10 nume pentru femele și 10 pentru mascul, iar circa 2.000 de persoane au votat online în cadrul unui sondaj. Implicarea copiilor și tinerilor este salutabilă oricând", a precizat edilul.