Copiii de la Fukushima vor să se joace afară. Ce probleme au micuţii la trei ani după accidentul nuclear
Unii din cei mai mici copii din localitatea japoneză Koriyama, ce se află la scurtă distanţă de staţia nucleară avariată Fukushima, abia de ştiu ce înseamnă să te joci afară: teama de radiaţie i-a făcut să stea în casă mai toată viaţa lor scurtă.
Deşi restricţionările de securitate stabilite pentru activităţi la aer liber nu mai sunt atât de severe ca în 2011, imediat după explozii, îngrijorările părinţilor şi deprinderea îi ţin încă înăutru.
Reuters scrie că impactul începe să iasă la suprafaţă: mulţi copii se simt lipsiţi de puteri, nu-şi coordonează mişcările conform vârstei, unii nici nu pot măcar merge pe bicicletă şi mulţi au un caracter timid.
"Sunt copii cărora le e frică de orice. Înainte să mănânce ceva întreabă dacă nu are radiaţie, iar noi le spunem că pot să mănânce", povesteşte Mitsuhiro Hiraguri, directorul unei grădiniţe din Koriyama, aflată la 55 de kilometri de staţia Fukushima.
"Dar unii doresc foarte foarte mult să se joace afară. Ei ne spun că doresc să se joace în nisip şi să facă plăcinte din noroi. Noi trebuie să le spunem: ne pare rău, dar jucaţi-vă în lada cu nisip din interior".
După cutremurul care a cauzat un tsunami pe 11 martie 2011, la centrală s-au produs o serie de explozii şi avarii, constituind cel mai sever accident nuclear din ultimii 25 de ani. Radiaţia s-a răspândit peste o bună parte din regiunea agricolă Fukushima.