Copiii hipoacuzici din Moldova luptă nu doar cu boala ci şi cu problemele unui sistem defectuos. Micuţii sunt nevoiţi să-i înţeleagă pe cei din jur citind pe buze, deşi ideal ar fi să cunoască limbajul semnelor. Acest lucru este însă imposibil, din cauza lipsei specialiştilor în domeniu.

În Moldova, sunt peste două mii de copii hipoacuzici şi doar opt specialişti în limbajul mimico-gestual. Aceştia au obţinut studii încă în perioada sovietică în Rusia şi Ucraina. În ţara noastră nu există o facultate care să pregătească astfel de persoane.

"Copii care provin din familii unde părinţii sunt sănătoşi, lor le este foarte greu, pentru că ei practic nu au de unde să înveţe această limbă. Este nevoie de un manual pentru a fi folosit în şcolile speciale şi unde vor fi incluşi, sper eu, copii cu deficienţe de auz pentru a învăţa limbajul semnelor", a menţionat managerul Asociaţiei Surzilor din Moldova, Natalia Babici.

Totuşi, sunt deschise o grădiniţă şi trei şcoli speciale pentru hipoacuzici. În aceste instituţii, copiii ar trebui să înveţe limbajul semnelor. Pentru că nu există specialişti în domeniu, micuţii sunt nevoiţi să înţeleagă după mişcarea buzelor, lucru care se poate face doar la distanţa de un metru.

Situaţia este diferită pentru cei născuţi în alte ţări. În Statele Unite ale Americii, copiii cu deficienţe de auz care merg la şcoli normale au interpret personal, asigurat de stat. Mai mult, micuţii comunică prin intermediul unui video-telefon sau cu ajutorul interpreţilor plătiţi din bani publici.

Iar patronii americani care angajează persoane cu dizabilităţi sunt scutiţi de unele taxe anuale. Republica Moldova a semnat, în 2007, Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu nevoi speciale, document ce ar trebui să le asigure acestor oameni un loc în viaţa socială.