Copiii, tot mai afectaţi de viroze. Ce spun medicii
Odată cu venirea iernii adevărate, a crescut considerabil şi numărul de viroze. Potrivit datelor Centrului Naţional de Sănătate Publică, doar într-o singură săptămână au fost înregistrate peste 5.200 de cazuri de infecţii respiratorii, iar cei mai afectaţi sunt copii.
"Copilul a avut bronşită. I-am făcut injecţii, dar nu l-am putut vindeca. Are tuse puternică şi febră", a spus mama unui copil.
"Am venit la Centrul Mamei şi copilului cu pneumonie. Copilul tuşea, nu avea febră, era vesel, mânca bine", a explicat o altă persoană.
Din cauza infecţiilor respiratorii, grădiniţele sunt tot mai puţin frecventate de copii. "E bine când responsabilitatea o au şi părinţii. E bine că înţeleg că dacă copilul este bolnav şi îl duce la grădiniţă, evident că el molipseşte toţi ceilalţi colegi", a declarat directorul de la grădiniţa "Pas cu pas" din Chişinău, Valentina Lungu.
Potrivit medicilor, situaţia este specifică pentru această perioadă. Totuşi, răspândirea virozelor poate fi oprită prin respectarea unor reguli simple. "Copilul bolnav trebuie să fie izolat, pentru că infecţiile virale se transmit foarte repede, asta e problema, spălatul mâinilor, protejarea obiectelor de care ne folosim", a precizat şefa Secţiei de la Centrul Mamei şi al Copilului, Elena Păpădie.
În perioada 13-19 ianuarie s-au înregistrat 5200 de cazuri de infecţii respiratorii. Peste 1800 dintre acestea-la copii cu vârste de până la patru ani.