Copiii trebuie să doarmă cu mama lor până la vârsta de 3 ani. Care este motivul
Când vine vorba de îngrijirea copiilor, opiniile diferă și fiecare părinte preferă o anumită metodă de creștere a celor mici. Mai mult, printre subiectele controversate printre părinți se află, categoric, întrebarea: ”Până la ce vârstă trebuie să doarmă cel mic în pat cu noi?” Potrivit oamenilor de știință, este mai benefic pentru copii să doarmă cu mamele lor până la vârsta de trei ani.
Dr. Nils Bergman de la Universitatea din Cape Town, Africa de Sud, spune că pentru dezvoltarea optimă a nou-născuților sănătoși, ei trebuie să doarmă pe pieptul mamei lor cel puțin în primele săptămâni de viață. După aceea, dr. Bergman crede că cei mici ar trebui să se culce cu părinții până la vârsta de 3 ani sau chiar 4 ani.
Dr. Bergman continuă explicând că în creierul copilului au loc transformări cauzate de hormoni de stres atunci când doarme singur, ceea ce poate duce mai târziu la probleme de adaptare socială și incapacitatea de a crea legături cu alte persoane.
Un studiu realizat de Universitatea din Pennsylvania, din Statele Unite, efectuat pe 16 de copii care au fost monitorizați în timp ce dormeau, a relevat faptul că inimile bebelușilor băteau de aproape trei ori mai repede când dormeau singuri. Singuri în pătuț, copiii au avut un somn agitat, iar creierul nu s-a putut odihni corespunzător și suficient. În pătuț, doar 6 din 16 copii au dormit liniștiți, dar și la aceștia calitatea somnului a fost mult mai slabă decât atunci când au dormit cu mama lor, scrie virale.ro
Mai mult, Institutul Național de Neonatologie și Pediatrie din SUA recomandă ca bebelușii să doarmă cu părinții, cu condiția ca părinții să nu fi băut alcool, să nu fi fumat, să nu fie sub tratament cu medicamente puternice, să nu fie obezi, bolnavi cronici sau care suferă de oboseală cronică.
- Tragedie în Germania: Cinci oameni, printre care patru copii au ars de vii într-o locuinţă
- Pregătirile pentru BAC sunt în toi. UTM organizează al 4-a an consecutiv CURSURI GRATUITE de pregătire pentru viitorii săi studenţi
- Drama unor părinţi: Au cerut trupul bebeluşului mort, dar au primit un picior amputat