Copilărie distrusă! O fetiţă a rămas însărcinată după ce a fost ademenițată, drogată și violată de un vecin
O fetiță în vârstă de 14 ani din România a rămas însărcinată după ce a fost violată de un tânăr cu cinci ani mai mare decât ea. Mama copilei a povestit totul.
După ce ar fi fost violată, fata a născut un băieţel, iar cel care ar fi abuzat-o este în libertate şi în prezent, după cum reclamă mama copilei, Mirela Balaj.
Fetița ar fi fost violată în anul 2017, când ea avea vârsta de 14 ani, de un tânăr care trăiește în același sat.
”Băiatul se lăuda prin sat. Eu am întrebat-o pe fiica mea, dar nu a vrut să îmi spună. Am observat că îi crește burta și am rugat-o să facă un test de sarcină. Am mers cu ea la un medic ginecolog. Era în a cincea lună de sarcină”, a povestit mama fetiței violate, scrie a1.ro
”A doua zi am mers cu ea la poliție și am făcut plângere. Acolo am aflat și eu toate detaliile”, a mai spus femeia.
Potrivit purtătorului de cuvânt IPJ Maramureş, în acest caz a fost întocmit un dosar penal.
”Tânărul este bănuit de comiterea infracţiunii de act sexual cu minor. La data de 25 octombrie 2017, o femeie din Handalu Ilbei i-a sesizat pe poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş, că fiica sa, minoră de 14 ani, este însărcinată în luna a patra. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat un tânăr, din aceeaşi localitate, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de act sexual cu minor. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, cu propunere de trimitere în judecată a tânărului iar ulterior. întrucât au apărut date şi indicii noi, dosarul penal a revenit poliţiei, în vederea completării probatoriului şi retrimiterii dosarului către Parchet. Dosarul penal sau cercetările se află sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare”, a spus Florina Meteş, purtător de cuvânt IPJ Maramureş.
- Mesajul emoţionant al unei fete, care-i spune mamei că a fost violată de tatăl său vitreg: "Habar n-ai cui vrei să-i spun TATĂ"
- CRIMA care A ÎNGROZIT Moldova. Ucigaşul care a violat și ucis o moldoveancă în Germania, judecat
- Un bărbat din Găgăuzia, condamnat la 10 ani de închisoare pentru că ar fi violat o minoră într-o livadă