Coreea de Nord a mobilizat rachete noi la frontiera cu Coreea de Sud
Foto: www.rtv.net
Coreea de Nord a mobilizat baterii noi de lansatoare de rachete la frontieră, capabile să lovească ţinte situate dincolo de Seul, scrie rtv.net.
Unităţi de artilerie nord-coreene au fost reperate înlocuind o serie de baterii de rachete cu o versiune modernizată. Noile lansatoare de rachete multiple, cu o rază de acţiune maximă de 70 de kilometri, ar putea să atingă ţinte situate dincolo de capitala sud-coreeană, afirmă agenţia, citând un oficial guvernamental sub protecţia anonimatului.
Ministerul Apărării de la Seul a refuzat să confirme informaţia.
Coreea de Nord dispune, în total, de aproximativ 5.100 de lansatoare de rachete multiple, potrivit unor informaţii militare.